A Székelyföld délkeleti részében, a Brassót Moldvával összekötő út mentén fekvő magyar többségű város Kézdiszék központi vásáros települése, mely az Ojtozi-hágóról a medencébe ereszkedő fontos kereskedelmi és hadi útvonal mellett alakult ki. Kezdetben Torjavására néven volt ismert. Első okleveles említése 1407-ből való, városi rangra Luxemburgi Zsigmond emelte.

Kézdivásárhelyet céhes városként tartjuk számon, a 19. század végén Háromszék vármegye dinamikusan fejlődő ipari települése és a szellemi élet – iskolák, egyházak, hírlap, nyomdák – székhelye volt. Főterének a kapualjakból nyíló sikátorszerű beépített udvarterek adnak egyediséget. Sajátos és egyedülálló településforma, ezért a történelmi belváros és az azt körülölelő udvartérhálózat építészettörténeti emlék.
A hajdani piactérről, a mostani központból az első telepesek sűrűn egymás mellett fekvő telkeket alakítottak ki, és azoknak a főtérre rúgó részére rakták ki a vásárok idején portékájukat. Az Erdélyben használatos osztatlan örökösödési rendtől eltérően a székely örökösödési törvény az összes leszármazott között osztotta fel a birtokot, így az udvarterek között lévő szalagtelkek felaprózódtak az örökösök között. Hajdanán az udvarterek egy-egy család nevét viselték. Így volt Jancsók, Csiszárok, Baloghok, Szűcsök, Kovácsok, Ráczok stb. udvartere. 1851-től idegenek is betelepedhettek az udvarterek közösségébe, ezért a családi nevek helyett számokkal kezdték jelölni az udvartereket. Napjainkra 71 udvartér maradt meg változatlan formában.

Egykor több erdélyi kézműiparos városnak megvolt ez a sajátossága és más székely városokban is voltak hasonlók, de a városrendezések következtében ezek eltűntek.

Oraşul s-a înfiinţat în partea sud-estică a ţinutului Trei Scaune, în de-alungul drumului ce leagă Braşovul de Moldova. Este, de fapt, centrul acestui ţinut cu o populaţie majoritară vorbitoare de limbă maghiară, care s-a format lângă traseul comercial şi militar ce începe în Oituz. La început era cunoscut sub numele de Torjavására. Prima dată a fost pomenită în documente în anul 1407 ,şi a fost ridicat la rang de oraş de către Sigismund de Luxemburg.

Târgu Secuiesc este pomenit ca oraş al diferitelor bresle; la sfârşitul secolului al XIX-lea era considerat centrul cultural şi spiritual al ţinutului Trei Scaune. Piaţa principală a oraşului s-a individualizat prin numeroasele străduţe ce toate duc spre ea. Datorită acestui fapt, şi nu numai, aşezământul are un puternic caracter individualizat, din această cauză centrul istoric şi împrejurimile acestuia sunt considerate monumente arhitecturale.

Cu mult timp în urmă, partea oraşului, care este acum piaţa centrală, a fost împărţită în mai multe „parcele” de către primii locuitori ai aşezământului, care au fost folosite ca standuri, unde proprietarii îşi expuneau mărfurile în timpul târgurilor. Potrivit legii moştenitorilor din codexul secuiesc, succesiunea a fost împărţită între toţi moştenitorii. În trecut, toate aceste curţi au purtat numele familiilor întemeietoare: Jancsó, Csiszár, Balogh, Szűcs, Kovács, Rácz. Începând din 1851, străinii au primit dreptul de a se stabili pe aceste domenii, din această cauză curţile au început să fie numerotate cu numere în loc de nume de familii. În zilele noastre există 71 de curţi care şi-au păstrat forma lor originală.

Aceste caracteristici arhitecturale au fost prezente în mai multe oraşe din Ardeal, dar în urma schimbărilor urbanistice ele s-au pierdut în timp.

Kézdivásárhely lies in the southeastern part of Seklerland, more precisely in the central part of Kézdiszék, along the road that links Brassó to Moldavia. It is mainly inhabited by Hungarians. The town was established along a road which leads from the Ojtoz pass down the basin, and which had a very important commercial and military role. At the beginning, the town was known under the name ’Torjavására’. It was mentioned in the documents in 1407, receiving the rank of town from Sigismund of Luxemburg.

Kézdivásárhely is also known as the town of guilds. At the end of the 19th century it was considered to be a dynamically developing commercial settlement and the cultural and spiritual centre of Háromszék. Its main square was unique due to the peculiar construction of the courtyards leading to it. It is a unique form of establishment, therefore the historical town centre and the system of courtyards mentioned beforehand are considered to be architectural monuments.

The first settlers established building sites close to each other. Those parts of these sites, which were close to the centre, were used as places where the owners exhibited their products. According to the Sekler law of inheritage, the building sites were divided among all descendants, therefore the sites gradually crumbled. Formerly, the courtyards used to bear the names of some families such as: the Jancsó, Csiszár, Balogh, Szűcs, Kovács, Rácz. From 1851, foreigners were also allowed to settle in the community of these courtyards, that is why they started to be named with numbers. Nowadays there are 71 courtyards that have preserved their original form.